Crioscopia = una dintre cele mai simple metode de obţinere de informaţii asupra proprietăţilor osmotic ale soluţiilor.

Temperatura la care începe solidificarea soluţiei se numeşte punct crioscopic , iar cea la care se termină acest process – punct criohidratic (pt sol. saturate şi lichidele pure, aceste două temperature sunt identice)

Image

Suprafuziunea– starea în care se află un lichid la o temperatură inferioară temperaturii de solidificare, fără ca aceasta să fie în stare solidă.

Crioscopul Beckmann

-are rolul de a micşora temperatura soluţiei de studiat, în mod constant şi lent şi de a realize starea de suprafuziune a soluţiei de analizat .

Pt realizarea răcirii, crioscopul este prevăzut cu un vas A(din sticlă) cu diamentrul de 15 cm, în care se introduce două eprubete din sticlă coaxial, cu diamentre diferite. Eprubeta 2 are 2 braţe laterale şi un dop perforat, care trece prin central său şi prin care se introduce în interior – termometrul Beckmann. Starea de suprafuziune se realizează agitânt soluţia cu ajutorul unei bare magnetice 3, antrenată în mişcare de rotaţie de către un magnet 4, sub formă de potcoavă. Magnetul este fixat pe axul unui motor electric, alimentat la reţeaua de current alternative de 220 V si 50 Hz.

  1. Se calculează precizia termometrului Beckmann (valoarea celei mai mici diviziuni de pe tijă)
  2. Se verifică dacă termometrul este reglat în mod corespunzător;
  3. Într-un balon de 100 ml – Nacl în apă distilată, cu o concentraţie molecular egală cu unitatea
  4. Se pregăteşte un amestec refringerent format din două părţi gheaţă şi o parte NaCl şi se introduce în vasul crioscopului
  5. In eprubeta curată a crioscopului se introduce bara magnetică şi o cantitate din soluţia 1M, suficient pentru a acoperi rezervorul termometrului.
  6. Se notează valoarea t1 a diviziunii maxime la care se ridică mercurul în capilarul termometrului, valoare care reprezintă punctual de congelare al soluţiei
  7. Se repetă de 3 ori şi se calculează o valoare medie.Se aplică pentru 3 soluţii determinându-se punctele crioscopice corespunzătoare(t2,t3,t4)
  8. In final se determină în mod similar şi temperature de congelare a solventului pur(apă distilată) care reprezintă de fapt punctul zero al termometrului Beckmann pentru seria de determinări.
  9. Se determină coborârea punctului de congelare pentru fiecare soluţie în parte cu ajutorul relaţiei delta t=t0-t1

Conductivitatea electric a conductorilor metalici. Puntea Wheatstone.

D.p.d.v al mecanismului de conducere a c. electric conductorii se impart în: conductor de ordinul I(metalele) şi conductor de ordin II(electroliţii)

Conductibilitatea metalelor este de natură electronic, acestea conducând curentul electric rpin deplasarea ordonată a electronilor în volumul lor, sub acţiunea unui camp electric exterior.

Mişcare de drift = mişcare ordonată căpătată în urma acţiunii unui câmp electric exterior

Image

Pentru masurarea conductivităţii electrice a conductorilor se folosesc metode de măsurare a rezistenţei electrice, în special metode de punte.Acestea au la bază principiul de funcţionare al punţii Wheatstone. Metode de punte asigură măsurători de precizie şi au sensibilitate ridicată.

Puntea Wheatstone = o grupare de rezistoare care foloseşte la măsurarea rezistenţei conductorilor metalici cu valori cuprinse între 0,1 si 1  M; este format din 4 rezistenţe ce se găsesc pe laturile unui romb. Pe diagonală avem un aparat de măsură ampermetru sau galvanometru.

Determinarea valorii unei rezistenţe necunoscute cu ajutorul punţii cu fir:

  1. Se realizează montajul punţii cu fir. Sursa de current este un accumulator cu t.e.m. egală cu 2 V; galvanometru are punctual de zero la mijlocul scalei gradate; r3 este o cutie de rezistenţe cu treapta de 1 ohm bine precizare, r3 suma valorilor indicate in dreptul orificiilor respective.; pt verificarea montajului se poziţionează cursorul la mijlocul firului calibrat şi se dă rezistenţei r3 valorile 0 si infinit.
  2. Stabilim valoarea rezistenţei r3 pt care se realizează echilibrarea punţii.
  3. Se modifică val rezistenţei r3, menţinând cursorul la mijlocul firului până ce acul galvanometrului indică o deviaţie minimă
  4. Se calculează valoarea rx.
  5. Se vor determina rezistenţele a 2 conductori diferiţi (P şi Q) care se vor monta în locul r1.
  6. Se vor efectua 4 seturi de măsurători.

Energia şi puterea curentului electric.

Energia electric furnizată de către un generator de curent în unitatea de timp se numeşte putere electrică(P).

Fenomenul de încălzire a conductorilor electrici atunci când aceştia sunt străbătuţi de curent electric poartă denumirea de efect caloric al curentului sau efect Joule şi reprezintă un fenomen ireversibil.  Microscopic, efectul Joule se explică astfel: electronii cedează, prin ciocnire, energia cinetică căpătată sub acţiunea câmpului electric, ionilor din nodurile reţelei cristaline a metalului. Acest fapt face ca agitaţia termică a ionilor să crească, ceea ce determină încălzirea conductorului respectiv.Image

 

Descrierea dispozitivului experimental.

Pt verificarea legii lui Joule şi pt determinarea echivalentului mecanic al caloriei se foloseşte o instalaţie format dintr-un calorimentru, un resistor R, un ampermetru A, un voltmetru V, un întrerupător I şi o sursă de tensiune U. Capacul calorimetrului este prevăzut cu două borne la care se leagă rezitorul R a î acesta să se afle sub nivelul apei din calorimetru .

Mod de lucru:

1.Se determină prin cântărire masa ml a vasului calorimetric.

2. În calorimetru se introduce apă distilată (2/3) şi se cântăreşte. Prin diferenţă se află masa m2 a apei distilate.

3. Cu ajutorul unui termometru cu precizia 0,1 C se citeşte temperature iniţială t0 a apei şi calorimetrului .

4. Se închide întrerupătorul I

5. Se pune în funcţiune cronometrul.

6. Se notează valorule U şi I a curentului

7. După o perioadă de timp t, se întrerupe trecerea curentului prin circuit( se deschide întrerupătorul I) şi se măsoară tempetura finală (teta)

8. Cantitatea de căldură primită de vasul calorimetric şi de apa distilată va fi :
 Image

Mod de lucru Referat nr 3.

PERII TECTORI

specifici organelor aeriene (tulpini, frunze, flori, fructe sau seminte)

prezinta adesea caractere de specificitate, de folos in determinarea unor specii vegetale

variaza foarte mult: numarul, marimea, forma, structura → caractere pentru definirea organelor; ex: numele unor plante – Tilia tomentosa

 

 

Mai multe clasificari ale perilor tectori – bazate pe criterii diferite

1. functie de forma si structura lor: peri unicelulari si pluricelulari

2. functie de dimensiuni: papile si perii propriu zisi

PAPILELE – protuberante pe suprafata petalelor la unele flori (Rosa, Viola tricolor) dand aspectul catifelat acestora

uneori sunt sediul de depozitare al uleiurilor volatile

PERII PROPRIU-ZISI – mai lungi, cu peretele mai gros si uneori impregnat cu SiO2 sau CaCO3 → suprafata neteda sau aspra

D.p.d.v. morfologic:

filamentosi: drepti, curbati, solitari (Ranunuculus), grupati in manunchiuri (Althaea, Malva)

ramificati: Verbascum, Elaeagnus

Deseori pe acelasi organ – tipuri, structuri, forme diferite de peri

Ex: Digitalis purpurea – mai multe tipuri de peri filamentosi alaturi de peri scurti glandulari cu glanda mono sau bicelulara)

Mentha piperita – peri lungi pluricelulari, peri scurti glandulari maciucati, peri glandulari octocelulari

 

Importanta practica

Perii de la Gossypium

– prelungiri ale celulelor epidermice de pe seminte

– sunt filamentosi, unicelulari cu aspect tubular, cca 6 cm lungime iar dupa moartea celulei → aspect de panglica rasucita dupa axul longitudinal

1. Membrana nucleara

–                    dubla si are o organizare lipoproteica; ea nu este continua ci prezinta pori al caror numar si diametru variaza de la caz la caz

–                    spatiul perinuclear e o continuitate a lumenului reticulului

–                    functia de schimb ionic intre citoplasma si nucleoplasma

 

2. Nucleoplasma (plasma nucleara, suc nuclear, cariolimfa, carioplasma)

=spatiul in care au loc schimburile metabolice din nucleu

-amestec polifazic de coloizi

–           Ultrastructura = identica cu cea a hialoplasmei

3. Nucleolul

–           nu are membrana proprie

–           au o parte amorfa de natura proteica si o parte fibrilara si granulara = nucleolonema cu aspect spongios

 

4. Cromatina nucleara

-substanta care se coloreaza intens cu coloranti bazici

-formeaza cromocentre sau poate avea forma de retele filamentoase → retea cromatica = reticul cromatic

-filamentele retelei cromatice = cromoneme

-structura fibrilara

Functie de raportul retea cromatica/cromocentre structura nucleului poate fi:

n   eureticulata ;eureticulata cu cromocentre ;semireticulata cu cromocentre ;areticulata

n   2 feluri de cromatina:

– eucromatina –formata din proteine bazice asociate cu ADN– rol genetic important

– heterocromatina –rol in procesele metabolice

 

Compozitia chimica a nucleului s-a determinat prin:

 

1. reactii microchimice – reactia Feulgen

2. metoda fractiunilor celulare

3. metoda spectrofotometrica

Particularitatea consta in predominanta nucleoproteidelor

Un bogat bagaj enzimatic: enzime, nucleotide, aminoacizi, lipide, constituenti anorganici (saruri de Ca2+, Mg 2+,Fe, Na+)

n   Rolul nucleului in viata celulei

ncentru vital, are functii multiple

nRelatia nucleu-citoplasma raportul nucleoplasmatic (RNP

n   Functiile de autosinteza

– are loc o dublare a cantitatii de apoi diviziunea nucleului

n   Functiile de heterosinteza

– au loc sinteze de alte substante intre  care ARN

– are loc sinteza ATP-ului sau a unor histone noi

n   Alte roluri ale nucleului

–  rol  in cresterea membranei celulare

– rol in regenerarea membranei celulare

– rol in procesul de divizune si in transmiterea caracterelor ereditare prin complexul

n  NUCLEUL

–                    indice de refractie cu putin mai mare decat al citoplasmei– Ex.: Cladophora glomerata (numai dupa fixare si colorare s-a observat ca celulele contin mai multi nuclei)

–                    substanta nucleara = cromatina

cariologia = domeniu special de cercetare a nucleului

–                    2 perioade:

a). Perioada nucleului in repaus (interfaza)

–                    procese de sinteza si schimburi

b).  Perioada nucleului in diviziune

–                    apar elemente structurale special, transmiterea caracterelor la urmasi

 

 

n   Morfologia nucleului

n   – forma si aspectul depind de o serie de factori:

– icelulele meristematice el are o pozitie centrala si o forma sferica

– celulele care au o  vacuola mare si citoplasma este presata de mebrana celulara → nucleul este si el presat si ia o forma turtita sau lenticulara

– in celule prozenchimatice si nucleul are o forma alungita

– in celulele parenchimatice – forma lui este sferica sau aproape sferica

– cazuri cand nucleul are o forma nedefinita → intr-o celula cu mai multi nuclei fiecare are alta forma. Ex: Tradescantia virginiana, Chara foetida- celulele batrane

  •  Marimea nucleului

–           functie de varsta, talie, cantitatea de citoplasma

–           marimea medie = 7-10 microni, cu exceptia – ciupercilor (au cei mai mici nuclei – sub 7 microni) si celula-ou a Cycadeelor (cel mai mare nucleu – 0.6mm)

 

  • Numarul nucleilor

 

–           un singur nucleu = mononucleate

Exceptii:

  • Celule fara nucleu = anucleate (protocariote)
  • Celule cu 2 sau mai multi nuclei (polinucleate). Ex: cenocite, plasmodiile mixomicetelor
Creează-ți propriul site web, gratuit pe WordPress.com.Creează-ți propriul site web.
Începe cu gratuit