Reprezintă starea unei substanţe în care ionii, atomii sau moleculele ocupă poziţii fixe în spaţiu.

Substanţele solide au formă şi volum propriu.

Particulele unui solid sunt legate prin forţe de diferite tipuri, astfel încât ele nu pot executa decât mici mişcări de rotaţie sau de vibraţie în jurul unei poziţii fixe.

Prin creşterea temperaturii, energia cinetică a particulelor creşte , creşte amplitudinea vibraţiilor şi substanţa trece în stare lichidă.

După modul de repartizare a particulelor în spaţiu, starea solidă poate fi:

– cristalină

– amorfă

 

ÎN STAREA CRISTALINĂ

  • Particulele sunt distribuite în mod ordonat
  • Starea cristalină este  anizotropă – proprietăţile fizice sunt diferite pe direcţii diferite în cristal
  • Punctele de topire sunt fixe
  • La cristalele pure: punctul de topire  = punctul de solidificare

ÎN STAREA AMORFĂ: 

  •    Particulele nu au o aşezare ordonată în spaţiu
  •    Sunt  izotrope
  •    Nu au puncte de topire fixe: ex. sticla, răşina, smoala, masele plastice.

 

O substanţă cristalină, aflată la punctul de topire, absoarbe căldură din mediul exterior, fără ca temperatura sistemului să crească.

Căldura absorbită serveşte la desprinderea particulelor din cristal şi se numeşte căldură latentă de topire ( l t):

l t = cal/gram

Căldură latentă molară de topire (Lt):

Lt = lt . M   cal/mol

VARIAŢIA TEMPERATURII ÎN TIMP LA TOPIREA UNEI SUBSTANŢE CRISTALINE:

La răcirea lichidului, curba de solidificare are aceeaşi alură ca şi curba de topire.

Unele lichide pot prezenta fenomene de subrăcire. Ele pot fi răcite pentru scurt timp sub punctul de solidificare. Dacă un astfel de lichid este agitat sau se introduce în interiorul său un mic cristal al aceleaşi substanţe, temperatura creşte brusc până la punctul de solidificare şi rămâne constantă până ce toată masa de lichid s-a solidificat.