OXIZI

q    Oxizi acizi sau anhidride

Sunt oxizi de :  nemetale (CO2, SO3, SO2, P2O5)

:  metale tranziţionale, aflate la treptele superioare de oxidare (CrO3, Mn2O7).

 

q    Oxizii bazici

Sunt oxizi de :  metale reprezentative (Na2O, CaO, MgO)

: metale tranziţionale, aflate la treptele inferioare de oxidare (FeO, CrO, SnO).

Oxizii bazici se obţin direct din elemente sau prin calcinarea hidroxizilor sau carbonaţilor respectivi.

CaO + CO2 = CaCO3

q    Oxizii amfoteri

Oxizii amfoteri manifestă atât caracterele oxizilor bazici, cât şi ale oxizilor acizi (ex: ZnO, Al2O3, BeO, SnO2).

ZnO + 2 HCl ZnCl2 + H2O

ZnO + 2NaOH Na2ZnO2 + H2O (zincat de sodiu)

q    Oxizii neutri

Sunt oxizii unor elemente în stare de oxidare inferioară şi nu manifestă proprietăţile oxizilor acizi sau bazici (CO, N2O, H2O, NO).

q    Oxizii micşti

Sunt oxizi ternari, care conţin atomi ai aceluiaşi metal la trepte de oxidare diferite:

Fe3O4 Fe2O3·FeO

Pb3O4 PbO2·2PbO

  • Spinelii sunt formaţi dintr–un metal divalent şi unul trivalent – spinelul propriu–zis fiind:

MgAl2O4 MgO·Al2O3

In nodurile reţelei cristaline se găsesc ionii de metal ( Mg 2+  şi Al 3+), respectiv ionii de O2-.

 

PEROXIZI

Sunt oxizi care conţin în molecula lor oxigen la starea de oxidare –1 şi au structuri cu un număr par de electroni, de forma:

 

Peroxizii se clasifică în:

  •   peroxizi  ionici  – peroxizii metalelor alcaline şi alcalino–pământoase.
  •  peroxizi  covalenti

 

PEROXIZII IONICI

  •   Formează cu apa  hidroxidul corespunzător  şi apă oxigenată  (peroxid de hidrogen).

                                                                 

PEROXIZII COVALENTI

  •  Acidul peroxomono–sulfuric (acidul lui Caro):

HO–––O–SO3–H

  •  Acidul peroxodisulfuric şi sărurile lui de sodiu şi amoniu:

HO–SO2–O–––O–SO2–OH (H2S2O8 )

  •  Acidul monoperoxodifosforic:

HO–PO2–O–––O–PO2–OH

  •  Peroxizii de acil (de exemplu peroxidul de benzoil):

C6H5–CO–O–––O–CO––C6H5

  •   Hidroperoxizii de alchil

Exemplu: hidroperoxidul de izopropil benzen

 

 

S U P E R O X I Z I    

În ionul superoxid cei doi atomi de oxigen sunt legaţi printr–o legătură covalentă simplă ; un electron  se distribuie între cei doi atomi, ionul posedând un număr impar de electroni (13 electroni).

Cu apa, superoxizii formează apă oxigenată, oxigen şi bază respectivă, fiind puternic oxidanţi:

SPECII  REACTIVE ALE OXIGENULUI

  • Ionul radical superoxid (  – O-O  )
  • Radicalul hidroxil (HO–)
  • Peroxidul de hidrogen (H2O2)
  • Radicalul hidroperoxil (HO-O–)
  • Ionul peroxonitrit (ONOO–)
  • Prin sensibilizări fotochimice ia naştere şi oxigenul singlet (    1O 2   ).

Atunci când aceste specii reactive se formează în exces sau când enzimele antioxidante au o activitate insuficientă, oxigenul, element indispensabil vieţii, poate deveni în mod paradoxal un toxic pentru organism.

Speciile reactive ale oxigenului determină o serie de perturbări multiple la nivelul celulelor şi ţesuturilor, denumite generic “stres oxidativ”.

Etapele sintezei speciilor reactive ale oxigenului

  Enzime

     ↓

O2 + 1 e– → O21-  →  H2O2 → HO.

                                                              superoxid

 

Radicalii liberi contribuie, prin stresul oxidativ realizat, atât la modularea unor procese fiziologice (intervin benefic în infarctul de miocard, reduc inflamaţiile şi infecţiile) cât şi la declanşarea unor stări patologice, cum sunt bolile neurodegenerative (Parkinson, Alzheimer), cancer, diabet, afecţiuni hepatice etc.

Radicalii liberi – “specii toxice ale oxigenului”

Organismele şi–au creat sisteme de protecţie eficiente de reglare a cantităţii de radicali liberi :

–          Intervenţia  enzimelor  antioxidante, a hormonilor (antioxidanţi endogeni);

–          Prin introducerea în dietă a unor substanţe antioxidante: vitamina E, C, flavonoide vegetale, seleniu ( antioxidanţi exogeni – “scavenger “).