L E G A T U R I    C H I M I C E

Toate elementele au tendinţa să realizeze pe ultimul strat    o configuraţie stabilă de 2 electroni (DUBLET ) sau de 8 electroni (OCTET)  – configuraţie de gaz rar.

Configuraţia stabilă  rezultă în urma formării legăturilor  interatomice.

Există trei tipuri de legături interatomice:

  1. ELECTROVALENTA  – Legătura ionică
  2. COVALENTA – Legătura covalentă (singura legătură chimică propriu-zisă )
  3. LEGATURA METALICA.

 

Intre molecule se formează de asemenea legături, care sunt însă mult mai slabe.

Legăturile intermoleculare sunt:

a.    Legătura de hidrogen

b.    Legături prin forţe de tip van der Waals

 

  a.  LEGATURA  IONICA

Legătura ionică se realizează  între ioni de semn contrar care se atrag prin forţe de natură electrostatică.

Ionii rezultă în urma cedării sau acceptării de electroni de către atomi.

Elementele aflate înaintea gazelor rare în sistemul periodic, dar aproape de acestea, îşi completează octetul prin acceptare de electroni, devenind astfel ioni negativi sau anioni;

Elementele aflate după gazele rare  pierd electroni şi se transformă în ioni cu sarcină pozitivă – ioni pozitivi sau cationi.

Anionii vor avea astfel structura electronică a gazului rar ce urmează imediat  după elementul respectiv în sistemul periodic iar cationii vor avea structura gazului rar aflat înaintea elementului în sistem.

Numărul electronilor cedaţi sau acceptaţi corespunde cu numărul de sarcini ( + ) sau ( – )  ale  ionului.

 

Exemplu:

17  Cl     +  1 e   ––      18 Cl

Configuraţia electronică a ionului  este  :

1 s 2  2s 2  2p 6  3 s 2  3 p 6  (Argon)

 

11 Na   –  1 e   ––-  10  Na +

Configuraţia electronică a ionului este:

1 s 2s 2  2p 6  ( Neon)

Ionii formaţi se atrag prin forţe de atracţie de tip coulombian.

 

Electrovalenţa maximă pozitivă: reprezintă  numărul de electroni pe care îi poate pierde un atom pentru a realiza o configuraţie stabilă de 8 sau 18 electroni;

Poate lua valori de la 1 la 8, corespunzător grupei din care face parte elementul.

Electrovalenţa maximă negativă: reprezintă numărul de electroni pe care  îi poate accepta  un atom, pentru a realiza structura gazului rar următor;

Nu poate fi mai mare decât 4.

Elementele tranziţionale  nu pot forma ioni pozitivi cu configuraţie de gaz rar ( s 2 p 6 ), deoarece straturile interioare d sau f sunt incomplet ocupate cu electroni.

In cazul acestor elemente figurează ca electroni de valenţă, atât electronii din ultimul strat cât şi electronii din penultimul strat.

Formarea ionilor este determinată de dimensiunea atomilor.

Atomii  cu  volum mic :    –  energie de ionizare mare;

–  afinitate pentru electroni mare;

–  formează ioni negativi.

Atomii cu volum mare:    – energie de ionizare mică;

– formează ioni pozitivi.

Legătura ionică se stabileşte deci între atomi cu electronegativităţi diferite şi nu este orientată în spaţiu.

Este o legătură foarte puternică.

 

 b. L E G Ă T U R A     C O V A L E N T Ă

  •   Se realizează prin punere în comun de electroni;

Aceşti electroni alcătuiesc în comun o pereche de electroni ce aparţin ambilor atomi;

Electronii puşi în comun împreună cu electronii ce nu participă la legătură vor conferi atomului structură stabilă.

Electronii care nu participă la formarea legăturii covalente se numesc electroni neparticipanţi;

  •   Acest tip de legătură se formează între atomi cu electronegativităţi foarte     apropiate sau cu aceeaşi electronegativitate;

Este caracteristică:

  • gazelor (H 2, Cl 2, O 2)
  • substanţelor organice
  • combinaţiilor complexe
  •   Pot participa la acest tip de legatura doar electroni necuplaţi, de spin opus;