Combinaţiile binare ale hidrogenului cu diferite elemente se numesc hidruri.

După natura legăturii, hidrurile se clasifică în:

–         hidruri ionice (saline)

–         hidruri covalente sau hidruri moleculare

–         hidruri metalice sau hidruri interstiţiale

 

q     Hidruri ionice (saline)

Hidrurile  ionice  (saline)  sunt  combinaţii  care  conţin  ionul  hidrură H: alături de cationul metalului respectiv şi sunt formate de metalele alcaline şi alcalino–pământoase, prin reacţie directă cu hidrogenul, la temperatură de 350–4000C.  Reactioneaza cu apa:

LiH + HOH LiOH + H–H

Hidrurile ionice au caracter reducător.

 

 

Pot reduce sulfaţii la sulfuri, acidul sulfuric la hidrogen sulfurat etc.

PbSO4  + 2CaH2 PbS + 2Ca(OH)2

SiCl4 + 4NaH SiH4 + 4NaCl

 

q       Hidruri covalente (moleculare)

Beriliul şi elementele grupei III–A (cu excepţia taliului, a cărui hidrură nu se cunoaşte) formează cu hidrogenul hidruri covalente, deficiente în electroni.

Legătura dintre metal şi hidrogen este puternic polarizată:

Me+δ — Hδ

Hidrurile covalente deficiente în electroni, formează cu hidrurile ionice săruri complexe.

(Al H 3  ) n ↔ n AlH 3

AlH3 + LiH Li+(AlH4) in care metalul este atomul central, acceptor de electroni.

–         Hidrurile elementelor din blocul p sunt covalente deoarece între aceste elemente şi hidrogen diferenţa de electronegativitate este mică.

Formula generală a acestor hidruri este XHn sau XH(8–n) în care n este numărul grupei din care face parte elementul.

Legătura covalentă este polarizată astfel:

 

Xδ– — Hδ+

În grupă caracterul acid creşte odată cu creşterea numărului atomic, iar în perioadă creşte de la stânga la dreapta:

HF < HCl < HBr < HI

CH4 < NH3 < H2O < HF

Caracterul bazic variază în sens invers.

 

 

 

q       Hidruri metalice (interstiţiale)

Multe dintre metalele tranziţionale de tip d şi  f reacţionează cu hidrogenul formând hidruri metalice.

Elementele din mijlocul perioadelor 4, 5 şi 6 nu formează hidruri. Absenţa hidrurilor în această zonă a tabelului periodic este uneori numită the hidrogen gap (golul de hidrogen).

Hidrurile interstiţiale au, în general, proprietăţile metalului de la care provin: sunt substanţe solide, cristalizate, au luciu metalic, conduc electricitatea şi au proprietăţi magnetice.

În multe cazuri hidrurile metalice sunt compuşi nestoechiometrici (exemplu: TiHn, LaHn etc.), compoziţia lor fiind variabilă. Pot fi considerate soluţii solide.